NOŢIUNI
Conform definiţiei, OPTOMETRIA este acea parte a opticii care se ocupă cu cercetarea şi măsurarea defectelor de vedere, precum şi cu corectarea sau compensarea lor.
În completarea definiţiei adăugăm că cercetarea şi măsurarea nu este realizată numai în legătură cu defectele de vedere ci cu ”problemele” de vedere. Prin probleme de vedere înţelegem diferite cauze şi manifestări care determină o acuitate vizuală diminuată sau disconfort vizual, chiar şi pentru o perioadă limitată de timp. În acest sens cazul astenopiei acomodative (oboseala oculară) produsă de utilizarea vederii la distanţă scurtă timp îndelungat (citit, scris, utilizarea terminalelor video etc.) este edificator.
World Council of Optometry consideră că OPTOMETRIA este o profesie de îngrijire a sănătăţii, autonomă, educată şi reglementată, iar optometristul este un practician al îngrijirii primare a sănătăţii aparatului vizual.
Conform clasificării ocupaţiilor din România, ”OPTOMETRISTUL examinează pacienţii cu acuitate vizuala deficitară, prescrie şi montează ochelari şi lentile de contact, acordă consultaţii cu privire la utilizarea acestora sau a altor aparate de corecţie a vederii.”
În completarea definiţiei, dorim să nuanţăm utilizarea sintagmelor corecţia vederii şi compensarea vederii. Considerăm că vederea este corectată atunci când se intervine fizic asupra ochiului (ortocheratologie, chirurgie etc.). Cu ochelari, lentile de contact sau alte aparate optice vederea este compensată deoarece utilizarea acestor dispozitive este temporară iar prin neutilizarea lor se revine la starea anterioară de acuitate vizuală redusă sau disconfort vizual. Practic, are loc din nou o decompensare a funcţiei vizuale.
Conform statutului optometristului, ”constituie exerciţiu al ocupaţiei de optometrist orice act, altul decât folosirea de medicamente terapeutice şi intervenţii chirurgicale, care are ca obiect vederea şi se referă la examinarea ochilor, analiza funcţionării lor şi evaluarea problemelor vizuale, ca şi ortoptica, prescrierea, ajustarea, adaptarea, vînzarea şi înlocuirea echipamentelor oftalmice. În exercitarea profesiei sale, optometristul poate să dea sfaturi care să permită prevenirea tulburărilor vizuale şi să promoveze mijloace care să favorizeze o vedere bună. Optometristul poate să conceapă, să producă echipamente pentru corecţia vederii sau analizarea funcţiilor ei.
Ocupaţia de optometrist presupune următoarele competenţe specifice:
– examinarea preliminară a aparatului vizual;
– tratamentul problemelor de focalizare;
– examinarea cîmpului vizual;
– examinarea capacităţii de adaptare la variaţii de lumină;
– examinarea sensibilităţii la contrast;
– examinarea vederii culorilor;
– tratamentul vederii slabe;
– tratamentul heteroforiilor decompensate;
– tratamentul strabismului;
– tratamentul nistagmusului;
– tratamentul anizeiconiei;
– adaptarea lentilelor de contact;
– montarea şi adaptarea ochelarilor;
– prevenirea problemelor vizuale la populaţie.”
Pentru foarte multe persoane cu probleme de vedere noţiunea de OPTOMETRIE este necunoscută, vagă sau greşit înţeleasă. Este adevărat că în România profesia de optometrist nu are o tradiţie îndelungată cum ar fi cea de oftalmolog sau optician.
Odată cu deschiderea spre spaţiul vest-european a fost posibilă specializarea în domeniul optometriei la nivel de învăţămînt superior prin înfiinţarea unor secţii de profil în cadrul facultăţilor, ceea ce a permis practicarea acestei profesii şi în ţara noastră.
Apariţia profesiei de optometrist a fost determinată în special de extinderea domeniului oftalmologiei, care a impus medicului oftalmolog să abordeze probleme specifice de sănătate a vederii, fiind nevoit să rezolve o cazuistică tot mai diversă, necesitînd o pregătire de înaltă competenţă şi abilităţi în special în domeniul chirurgiei şi al administrării medicaţiei necesare. Astfel, în unele state s-a ajuns la situaţia în care medicul oftalmolog refuză efectuarea unei consultaţii pentru prescrierea ochelarilor sau lentilelor de contact. Conform legislaţiilor altor state astfel de consultaţii sunt efectuate numai de medicul oftalmolog sau de optometrist dar cu avizul unui medic.
Se constată că nu există o abordare comună la nivel mondial, întîlnindu-se situaţii diverse, de la inexistenţa profesiei de optometrist pînă la posibilitatea ca în competenţa acestuia să fie incluse şi unele intervenţii asupra ochiului realizate cu aparatură laser şi prescrierea anumitor medicamente. Fiecare situaţie este în concordanţă cu legislaţia şi nivelul de pregătire profesională din fiecare stat deşi încă sunt state în care profesia este practicată de facto, legislaţia fiind deficitară.
În România sunt recunoscute profesiile de oftalmolog, optometrist şi optician. Fiecărui profesionist îi sunt recunoscute competenţe specifice, constatîndu-se că o parte dintre acestea sunt comune.
Cea mai frecventă întrebare a pacienţilor este cine face consultaţia pentru “stabilirea dioptriilor”?
“Stabilirea dioptriilor” poate fi realizată atît de medicul oftalmolog cît şi de optometristul specialist.
Care sunt diferenţele între cele două consultaţii?
Medicul oftalmolog efectuează consultaţia în special în scop clinic, pentru depistarea problemelor de sănătate ale sistemului vizual (infecţii, boli ale ochilor etc.). Pentru a identifica problemele de sănătate trebuie să fie stabilite întîi problemele de refracţie oculară (dioptriile). În funcţie de fiecare situaţie ordinea nu este obligatoriu aceeaşi, uneori fiind necesară rezolvarea unei probleme de sănătate (infecţie), apoi “stabilirea dioptriilor” şi ulterior efectuarea altor investigaţii medicale şi administrarea de tratamente sau efectuarea unor intervenţii.
Optometristul specialist efectuează consultaţia în scopul stabilirii problemelor de refracţie (dioptriilor). Mai exact, optometristul examinează ochii şi stabileşte dacă există probleme de vedere.
De asemenea, poate identifica diverse probleme de sănătate oculară înainte sau după “stabilirea dioptriilor”, caz în care, fără a stabili un diagnostic, recomandă pacientului să se adreseze medicului oftalmolog pentru prescrierea tratamentului necesar, intervenţiei etc.
În absenţa problemelor de sănătate sau după rezolvarea acestora, dacă au existat, optometristul recomandă mijlocul de compensare a vederii – ochelari, lentile de contact, alte aparate pe care le adaptează, realizează şi instruieşte pacientul cu privire la utilizarea acestora.
Pe lîngă identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate oculară şi “stabilirea dioptriilor”, medicul oftalmolog poate efectua aceleaşi examinări pe care le face optometristul, dar fără a avea competenţă în realizarea şi ajustarea mijloacelor de compensare optică şi comercializarea acestora, sarcini care revin optometristului şi opticianului.
Comercializarea, realizarea şi adaptarea ochelarilor, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentului oftalmic sunt activităţi care sunt şi de competenţa opticianului, acesta neavînd posibilitatea de a consulta şi prescrie mijlocul de compensare optică. Acesta analizează şi interpretează prescripţia eliberată de oftalmolog sau optometrist şi face recomandările privind alegearea lentilelor şi ramelor pe care urmează să le monteze în vederea realizării ochelarilor.
Se constată că între cele trei profesii sunt diferenţe majore, atît de instruire cît şi de competenţă, dar fără a exista o delimitare strictă în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor pacienţilor. Această situaţie a apărut datorită creşterii complexităţii domeniului oftalmologiei şi din necesitatea pacienţilor de a primi soluţii medicale şi tehnice cît mai bine adaptate problemelor vizuale specifice.
Întrucît vederea este o activitate complexă a organismului uman, iar solicitarea ei depăşeşte adesea limitele pentru care a fost pregătită de-a lungul evoluţiei, problemele de sănătate vizuală care pot apare necesită de multe ori o abordare extinsă. Acest fapt justifică existenţa celor trei profesii menţionate dar şi suprapunerea parţială a competenţelor, o colaborare între practicieni fiind adesea necesară.