HIPERMETROPIA
Atunci cînd privim la distanţă, razele de lumină care pătrund în ochi şi traversează structurile interne ale acestuia sunt focalizate pe retină (în fovee) fără un efort semnificativ al ochiului.
În cazul existenţei hipermetropiei, aşa cum se poate observa în imagine, razele de lumină sunt focalizate în spatele retinei. Această problemă vizuală este cauzată de dimensiunea redusă a globului ocular (diametru antero-posterior mic) sau o optică insuficient de puternică a ochiului.
Principalul simptom al hipermetropiei este vederea neclară, în special pentru distanţe de vedere tot mai reduse. Activităţi precum cititul, lucru la monitor, vizualizarea diferitelor detalii la distanţe scurte devin tot mai dificile. De asemenea pot să apară: vederea “înceţoşată”, dureri de cap (cefalee), tensiuni sau dureri oculare, înroşirea ochilor.
Adesea, hipermetropia are origine congenitală, apare în perioada copilăriei şi poate evolua. Dacă valorile dioptrice nu sunt semnificative efectele pot trece neobservate pînă la vîrsta de 35-40 de ani datorită faptului că procesul de acomodaţie (mecanismul de focalizare, specific ochiului, utilizat pentru o vedere clară la distanţe scurte) compensează tulburările de vedere.
Odată cu înaintarea în vîrstă, capacitatea de focalizare a ochiului se reduce, ceea ce face ca persoana să acuze o serie de senzaţii neplăcute culminînd cu vederea neclară a obiectelor apropiate iar uneori şi cu vedere neclară la distanţă. Astfel se explică faptul că persoanele cu valori reduse ale hipermetropiei au nevoie de “ochelari de citit” mai devreme decît cei de aceeaşi vîrstă dar fără probleme de vedere.
La momentul efectuării testării pentru prescrierea “ochelarilor de citit” se constatată şi existenţa hipermetropiei iar prescripţia include valorile şi pentru ochelarii de distanţă. Cel mai adesea, persoana nu înţelege şi acceptă cu greu faptul că trebuie să poarte ochelarii permanent (sau chiar are nevoie de valori diferite pentru distanţă şi aproape) întrucît “nu a avut niciodată probleme de vedere şi încă vede bine la distanţă. La control s-a prezentat doar pentru că nu vede bine la monitor sau la citit.”
În cazul persoanelor cu valori semnificative ale hipermetropiei simptomele apar relativ repede, uneori chiar din copilărie, iar problema vizuală este rezolvată la timp.
Nu există medicamente pentru prevenţia apariţiei sau tratarea hipermetropiei. Nu sunt cunoscute tratamente sigure pentru a preveni apariţia şi evoluţia hipermetropiei. Hipermetropia poate fi compensată cu ajutorul ochelarilor sau lentilelor de contact sau este corectată prin procedee chirurgicale.
Utilizarea ochelarilor, lentilelor de contact sau efectuarea unei intervenţii chirurgicale nu poate totdeauna să ofere garanţia obţinerii unei acuităţi vizuale foarte bune. O posibilă cauză este explicată în continuare.
Este un caz specific pentru unele persoane care au hipermetropie medie sau mare.
Nu se poate preciza exact cauza şi momentul apariţiei problemei vizuale dar în mod cert s-a întîmplat în perioada copilăriei. Efectele hipermetropiei au trecut neobservate dacă nu s-a acordată suficientă atenţie din partea părinţilor sau profesorilor. Practic, copilul, avînd o vedere neclară, a recepţionat şi prelucrat la nivel cerebral o informaţia vizuală de calitate redusă.
Astfel de copii, dacă nu au beneficiat de testarea vederii la vârste mici şi de ochelarii necesari, au devenit adulţi ambliopi care nu au avut cunoştinţă despre existenţa problemei de vedere pe care o aveau. Cel mai adesea s-a produs o pierdere de acuitate vizuală, în special la unul dintre ochi.
Problema lor de vedere este descoperită mult prea târziu, la o eventuală testare optometrică sau control oftalmologic în vederea admiterii pentru înscriere la o şcoală militară, la un concurs pentru ocuparea unui loc de muncă sau la înscrierea la cursurile de instruire pentru obţinerea permisului de conducere auto, moment în care procesul de dezvoltare este finalizat şi nu mai sunt posibile îmbunătăţiri semnificative.
Astfel, persoana în cauză constată că, deşi a comandat ochelarii cu cele mai bune lentile, îi poartă şi vede mai bine cu ei sau a apelat la cel mai performant procedeu chirurgical, nu este admisă la înscriere din cauza vederii deficitare.
Adesea, chiar dacă i se explică înainte de realizarea ochelarilor sau efectuarea intervenţiei chirurgicale că nu va putea obţine rezultate comparabile cu ale unei persoane fără probleme de vedere sau cu ale unui purtător de ochelari cu bune performanţe vizuale, persoana este atît de încîntată de faptul că va vedea mai bine încît minimizează aspectele negative prezentate de specialist. Dezamăgirea survine ulterior, observînd că vederea, deşi îmbunătăţită, nu atinge performanţe similare cu ale cunoscuţilor, fiind greu de acceptat faptul că nu pot fi obţinute rezultate superioare.