ANTIREFLEX
Căutînd soluţii pentru rezolvarea problemelor vizuale (şi nu numai) pe care le resimţiţi după perioadele lungi de lucru în faţa monitorului sau de conducere a autovehiculului pe timp de noapte, mulţi dintre dumneavoastră aţi vizitat cabinetul oftalmologic sau magazinul de optică medicală. Adesea, soluţia propusă de medicul oftalmolog, optometrist sau optician a coincis cu enunţul celor două propoziţii de mai jos.
Vă oferim ochelari cu lentile cu tratament antireflex pentru calculator !
sau
Vă oferim ochelari cu lentile cu tratament antireflex pentru condus pe timp de noapte !
Ambele propoziţii conţin o parte de adevăr dar cele două situaţii, complet diferite, par să aibă aceeaşi rezolvare (lentile cu antireflex). Se poate crede că aceste lentile sunt universale deşi la monitor le folosim pentru a privi la distanţă scurtă (40-80cm) iar la şofat privim, în special, la distanţă mare. În plus, luminanţa ecranului monitorului, privit ca sursă de lumină, este mult diferită de cea a farurilor maşinilor. Se pare că, în oricare dintre situaţiile expuse, lentilele cu antireflex ”ne protejează” de efectele nedorite. Această concluzie este falsă.
Singurul adevăr al celor două propoziţii, din păcate omis în timpul prezentării care vi se face, este că lentilele de acest tip sunt mai transparente decît lentilele ale căror suprafeţe nu sunt acoperite de stratul antireflex.
Istoric
Urmare a îndelungatelor observaţii, opticianul german Joseph von Fraunhofer, în anul 1817, nota: lentilele optice avînd materialul îmbătrînit (la acea dată materialul utilizat era sticla) sunt mai performante din punct de vedere optic datorită formării unui strat de suprafaţă. Mai exact, prin acţiunea factorilor externi pe suprafeţele lustruite ale lentilei se formau straturi foarte subţiri, poroase, avînd proprietăţi optice diferite de ale materialului de bază, straturi care măreau transparenţa lentilei. Mai mult, în cazul lentilelor care prezentau zone ale suprafeţelor afectate neuniform se puteau observa diferenţe la formarea imaginilor.
Ca urmare a acestei observaţii s-a urmărit îmbătrînirea artificială a lentilelor sau tratarea suprafeţelor cu acid pentru a obţine pelicule de suprafaţă cu rol de diminuare a fenomenului de reflexie.
Toate aceste eforturi urmăreau obţinerea unor aparate optice care să ofere imagini de calitate superioară. La vremea respectivă s-a constatat că într-un sistem optic ce conţinea mai multe lentile se pierdea pînă la 50% din lumina incidentă datorită fenomenului de reflexie ce se manifesta la suprafeţele lentilelor.
Avînd la bază observaţiile predecesorilor săi Alexander Smakula (Oleksandr Smakula – fizician de origine ucraineană), a dezvoltat şi brevetat în anul 1935 tehnologia de realizare a acoperirilor de suprafaţă cu rol în reducerea sau eliminarea reflexiilor. Traducerea aproximativă a brevetului este: ”Metodă de creştere a transmisiei luminii prin componentele optice prin scăderea indicelui de refracţie la nivelul interfeţelor dintre acestea…”
Practic, reducînd fenomenul de reflexie pe suprafeţele lentilelor s-a reuşit transmiterea prin sistemul optic al unui binoclu a peste 80% din lumină.
Conform surselor vremii, saltul calitativ de la 50% la 80% a fost atît de important încît brevetul a fost considerat secret militar pînă la sfîrşitul războiului.
Importanţa descoperirii nu a fost neglijată, astfel că, în scurt timp, domeniul de utilizare a fost extins tot mai mult, inclusiv pentru lentilele de ochelari.
Ce este „lentila cu antireflex” ?
„Lentila cu antireflex” este acea lentilă ale cărei suprafeţe au fost acoperite, prin depunere (condensare) în atmosferă controlată (vacuum), cu straturi succesive, foarte subţiri, de diferite substanţe (în general oxizi metalici) cu rol de diminuare a fenomenului de reflexie a luminii. Substanţa folosită de Smakula în 1935 a fost fluorura de calciu.
Compoziţia chimică şi proprietăţile fizice ale materialelor utilizate precum şi precizia de realizare a grosimii straturilor determină calitatea acoperirii. În concluzie, aşa cum sugerează şi denumirea de „antireflex”, stratul respectiv (tratamentul de suprafaţă) are rolul de a atenua sau chiar de a împiedica formarea reflexiilor pe suprafeţele lentilelor.
Orice reflexie a luminii pe suprafeţele lentilei este echivalentă cu formarea unei mici imagini a sursei de lumină care o generează. În literatura de specialitate aceste mici imagini mai sunt cunoscute şi sub denumirea de ”imagini fantomă”. Multitudinea de imagini fantomă formate prin reflexie alterează imaginea de ansamblu formată prin lentilă, ceea ce are ca efect o diminuare a acuităţii vizuale.
Se poate afirma că acea cantitate de lumină recepţionată de ochi, considerată informaţie vizuală, la trecerea prin lentila de ochelari, înregistrează pierderi (alterări) datorate fenomenului de reflexie, stratul antireflex avînd rolul de a diminua acest efect nedorit.
Conform informaţiilor oferite de producătorii de lentile, se înregistrează o pierdere de 5-6% din lumina incidentă la trecerea prin lentilele simple. În cazul lentilelor avînd suprafeţele acoperite cu straturi antireflex performante se înregistrează o transmisie a luminii de peste 99%.
Diferenţa de aproximativ 5 procente poate părea nesemnificativă dar este utilă pentru a permite distingerea detaliilor vizuale care sunt foarte importante la interpretarea imaginilor prin mecanisme cerebrale complexe, în special în cazul anumitor activităţi sau profesii cum ar fi: lectura, utilizarea dispozitivelor cu ecran (telefon, monitor, tablete, etc.), şofat, pictură, grafică, restaurare, manevrarea de obiecte de dimensiuni reduse sau poziţionarea lor precisă.
De asemenea, percepţia detaliilor este foarte utilă în cazul tuturor activităţilor care presupun mişcare. Aşa numitele imagini rapide (de scurtă durată) formate în timpul mişcării nu oferă timp suficient pentru o interpretare completă la nivel cerebral şi orice detaliu perceput suplimentar este de o reală utilitate pentru coordonarea mişcărilor şi orientarea în spaţiu.
Concluzie: Tratamentul antireflex este aplicat pe suprafeţele lentilelor pentru ochelari cu scopul de a îmbunătăţi transparenţa lentilelor.
Uzual, recomandările specialistului vizează soluţia cea mai bună pentru necesităţile dumneavoastră. Variantele inferioare sau superioare soluţiei propuse aduc un deficit, respectiv un plus de confort vizual sau influenţează uşurinţa în întreţinere a ochelarilor, dar şi diferenţe de cost.
Nu există un răspuns pentru întrebarea generală “Care sunt cei mai buni ochelari, … dar care este cea mai bună lentilă?” sau “Care este cel mai mic preţ?”.
Întrebarea corectă este “Ce fel de ochelari corespund cel mai bine necesităţilor mele vizuale?”.