MOTIVAŢIE
Efectele diferitelor probleme vizuale nu ar putea fi redate mai exact în cuvinte decât se poate observa din lucrările unor pictori despre care există date certe că au suferit de diferite afecţiuni ale vederii.
În acest sens, este cunoscut faptul că Jean Claude Monet, în ultima parte a vieţii şi activităţii sale, a suferit de cataractă, afecţiune care îi permitea o vedere în tonuri închise, fapt care se presupune că ar fi motivul utilizării culorilor vii în multe dintre tablourile sale. Pe măsură ce boala a evoluat a folosit tot mai mult tonuri de maro şi galben (culori care pot fi mai uşor percepute de cei afectaţi de cataractă). După operaţie i-a fost necesar un an pentru a recunoaşte din nou culorile, ceea ce denotă schimbarea dramatică generată de o vedere alterată timp de peste 20 de ani.
Este de notorietate faptul că era foarte pretenţios în realizarea lucrărilor, de multe ori pictând în paralel mai multe tablouri ale aceluiaşi peisaj în încercarea de a surprinde efectele luminii şi culorilor în diferite momente ale zilei. Astfel, un bine cunoscut peisaj este cel al podului japonez de la Giverny, prezentat în imaginile următoare. Cele patru tablouri, ce redau acelaşi peisaj, au fost realizate primele două în anul 1899, înainte ca efectul cataractei să fie semnificativ, următoarele două fiind lucrări din perioada 1918-1922, deci anterior operaţiei de îndepărtare a cristalinului afectat de cataractă.
La compararea tablourilor din cele două perioade, chiar şi un necunoscător poate sesiza diferenţele care ar fi greu de pus doar pe seama evoluţiei artistice a pictorului, în special dacă luăm în considerare propria-i mărturisire şi anume faptul că înainte de operaţie trebuia să memoreze aşezarea culorilor pe paletă întrucât nu le mai putea distinge.
Este necesară o foarte bogată imaginaţie artistică pentru a aprecia că tablourile redau acelaşi peisaj, fie chiar şi în anotimpuri diferite.
Concluzia care se desprinde este că cel a cărui vedere este afectată, cauzele fiind diferite, nu totdeauna poate sesiza schimbarea deoarece, chiar şi în cazul unei dezvoltări normale până la maturitate, ritmul transformărilor care au loc la nivelul ochilor poate fi atât de lent încât, numai cu mare efort, unele amintiri trecute îi mai permit subiectului să facă diferenţa faţă de realitatea prezentă.