PREZBIOPIA
Acomodaţia este procesul prin care este reglată puterea optică a ochiului pentru a permite vederea clară la orice distanţă. Procesul este similar celui realizat de mecanismul auto-focus al aparatelor de fotografiat sau al camerelor video. Practic, obiectul din spaţiu, care se mişcă la diferite distanţe faţă de ochi, este permanent văzut clar. Acest proces este posibil datorită capacităţii musculaturii interne a ochiului (muşchiul ciliar) de a modifica forma, dimensiunile şi proprietăţile optice ale cristalinului, realizînd permanent o ajustare a puterii optice pentru o focalizare precisă pe retină (fovee).
Acomodaţia devine semnificativă la vizualizarea obiectelor aflate la distanţe mai mici de şase metri. Observarea obiectelor mai apropiate necesită un efort de acomodaţie (focalizare) mai mare.
Prezbiopia reprezintă diminuarea capacităţii de acomodaţie a ochiului odată cu înaintarea în vîrstă, mai ales la vizualizarea obiectelor foarte apropiate. Efectul este datorat pierderii elasticităţii cristalinului care nu se mai deformează suficient sub acţiunea musculaturii. Această problemă devine tot mai importantă pe măsură ce persoana simte că pentru a putea citi o carte este necesar să o ţină la distanţă tot mai mare de ochi. La un moment dat poate afirma că “are braţele prea scurte”. Astfel, imaginile sunt focalizate în spatele retinei (la fel ca în cazul hipermetropiei), printr-un efort semnificativ reuşindu-se focalizări precise pentru perioade limitate de timp, ceea ce produce oboseală oculară urmată curînd de vedere neclară.
Chiar dacă apariţia prezbiopiei este un proces normal şi lent în cadrul îmbătrînirii, multe persoane afirmă că instalarea s-a produs brusc şi “şi-au stricat ochii din cauza calculatorului”. În fapt, perioadele lungi de lucrul intens la monitor “i-au ajutat” să conştientizeze timpuriu instalarea prezbiopiei.
Principalele simptome sunt oboseala oculară (astenopia), durerile de cap (cefalee) şi vederea neclară a obiectelor din imediata apropiere. Vederea neclară este resimţită tot mai acut în condiţii de oboseală sau iluminat insuficient.
Uzual, prezbiopia este compensată cu ajutorul ochelarilor. De asemenea, pot fi prescrise lentile de contact sau se apelează la procedee chirurgicale (implant de cristalin etc.).
Pentru persoanele care au nevoie de compensarea vederii şi la distanţă (miopie, hipermetropie, astigmatism) pot fi recomandate lentile de contact sau ochelari cu lentile bifocale sau progresive. O metodă alternativă constă în compensarea unui ochi (mai puţin prezbiop) pentru vederea la distanţă şi a celuilalt ochi pentru vederea aproape cu lentilele montate în aceeaşi ramă sau cu lentile de contact.
Adesea, persoanele afectate de prezbiopie apelează la ochelari cu lentile deja montate alegîndu-i prin încercări succesive (vede sau nu vede mai bine). Cu certitudine este mai bine decît nimic dar trebuie menţionat că aceşti ochelari nu sunt realizaţi cu respectarea distanţei inter-pupilare a purtătorului şi nici nu este indicată de fabricant distanţa realizată (de altfel ar fi inutil întrucît majoritatea purtătorilor nu îşi cunosc toate datele necesare montării ochelarilor). Mai mult, în cazul în care persoana are nevoie de lentile cu puteri (valori ale dioptriei) diferite pentru cei doi ochi va folosi ochelari care vor avea puterea necesară doar pentru un ochi, celălalt ochi privind printr-o lentilă cu putere mai mare sau mai mică decît cea necesară. În cazul în care este necesară şi compensarea astigmatismului această necesitate nu va fi îndeplinită, ochelarii fiind realizaţi cu lentile sferice.
Trebuie subliniat faptul că astfel de ochelari sunt destinaţi utilizării pentru perioade limitate de timp în situaţia în care ochelarii personali, realizaţi pe baza unei prescripţii, au fost distruşi, uitaţi, pierduţi sau au devenit ineficienţi (prezbiopia a avansat).